fbpx
  • May 14, 2019
  • admin
  • Comment: 0

Care a fost experiența mea de părinte la un festival la care am participat?

O fo’ fain, domne’, nu pot să zic nu. Fain, așa cum e fiecare moment în care suntem împreună, în care aud râsul iertat de orice complezență al fiicei mele, în care mă bucur de natură, de noi cei care suntem azi, așa, asumați, mai obosiți și muuuult mai fericiți, și de fiecare nouă descoperire a ființei acesteia mici, ruptă din noi amândoi și mai întreagă parcă decât am fost vreunul dintre noi, vreodată. Dar nu a fost fain din pricina evenimentului în sine, nici a modului de organizare. România, din păcate, e departe de a fi o țară baby-friendly, ori măcar child-friendly. Încercăm, dar mai avem mult.

Să fii participant la un festival în România împreună cu copilul/copiii tău/tăi, să insiști să îți păstrezi calitatea de „festivalier” în paralel cu noul tău statut, acela de părinte, e greu-greuț, dacă nu imposibil. Cumva, această calitate de părinte vine la pachet cu un oarecare handicap și o doză sănătoasă de excluziune socială, dacă nu în cercul de prieteni holtei, atunci sigur în manifestațiile culturale de gen. E gata, nu mai ești ce-ai fost! De parcă tot ce îți plăcea înainte, și toate activitățile împărtășite până mai ieri, se șterg la prima contracție, lăsând loc doar cocurilor prinse neglijent în vârful capului (și nu, nu varianta trendy-neglijento-studiat), încălzitoarelor de biberon și petelor de mâncare. Ghici ce? Eu m-am trezit după naștere fiind aceeași femeie, doar cu un copil în brațe. Și tac-su la fel, doar că puțin mai bărbat, din ceea ce sigur poate confirma. Am alăptat pe terase, în parcuri, iar viața mea a mers înainte. Suntem mai obosiți, da, poate mai critici și mai selectivi, ne-am re(re)re(re)organizat toate planurile/ așteptările/ prioritățile – viețile, în general – dar suntem tot ăia. Tot tineri. Energici, veseli și (mai) fericiți. Tot cu chef de dans, de îmbrățișat, de iubit, de băut o bere cu prietenii, de cântat din toți rărunchii piesa preferată. Și dorim să ne putem îmbrățișa ambele naturi, fără a fi priviți ca niște extratereștri. Evenimentele organizate în România zilelor noastre, fie ele mai mari sau mai mici, nu ne permit decât să mergem să le „vizităm” pe rând, în cel mai bun caz. Unul merge și se distrează, celălalt e „arestat la domiciliu”, cu copilul. Festivalurile la care am mers oferă, în cel mai bun caz, câteva activități pentru copii, pe timpul zilei – și alea pentru copii mai mari. Și poaaaaate ceva voluntari care să îți vorbească despre importanța căștilor antifonice pentru bebeluși, la evenimentele care se desfășoară pe baza unei cantități impresionante de decibeli. Iar într-un caz fantastic, dacă nu le ai, le poți închiria de la fața locului. Detalii. Care contează. Dar sunt puține. Din păcate, pentru noi, scaunele de masă pentru copii și mesele de înfășat sunt încă excepții, ce atrag aplauze la scenă deschisă și în restaurante sau hoteluri, darămite la festivaluri.

Ne dorim ca fiica noastră să ia contact cu sentimentul de libertate și cu frumusețile naturii, a muzicii, a împărtășirii unor activități sociale adaptate, alături de noi, în siguranță, cu respect acordat fiecărei nevoi ale sale, specifice vârstei. E mică încă. Are doar 2 ani, însă noi suntem singuri cu ea, așa că ne urmează peste tot. Este un copil fericit, care crește din pământ fertil, înflorind în ritmul propriu, și asupra căruia cred sincer că își va pune amprenta fiecare dintre clipele trăite frumos împreună, în care își vede părinții fericiți la rândul lor, iubindu-se și iubind-o cu toată puterea de care dispun. Nu vreau să îi las moștenire copilului meu noțiunea de sacrificiu ca mod de existență, ci o concepție cât mai sănătoasă asupra vieții, unde toleranța, respectul și empatia sunt privite ca normalități, și nu ca excepții, unde oamenii se ascultă mai mult decât se acuză, unde suntem liberi să fim ceea ce suntem, atâta timp cât asta nu rănește pe nimeni altcineva, la modul concret – aici excluzând doar orgoliile „rănite”.

Vrem să o învățăm că suntem atât de mici în tot acest univers, și e atât de important să fim fericiți acum, aici, cu ceea ce avem, pe principiul „fă rai din ce ai”. Și sper sincer să ne iasă. NU prin teorii, ci prin puterea exemplului. Sper să putem fi modelele de care are nevoie pentru a deveni cea mai frumoasă versiune a ceea ce este deja, deep down.

Din această perspectivă, nu vă putem decât mulțumi pentru ceea ce încercați să clădiți, pentru spațiul frumos și sigur pe care căutați să ni-l oferiți. Noi plănuim să îi facem cunoștință micuței Ingrid cu „viața la cort” cu această ocazie, și îmbrățișăm acest tip de experiență cu toată puterea. Nu ne e musai să ne simțim incluși, să ni se ofere facilități de tip „family” pe oriunde mergem, și nu ne face să ne trăim viața mai bine sau mai fericiți faptul că „aparținem” unui grup sau unui stil de viață. Dar sigur nu strică.

Ne vedem „pe ring”!

 

Ioana, Alin & little Ingrid Szabo

 

Acest articol face parte din concursul “Părinte festivalier”. Dacă vrei să câștigi o experiență completă pentru familia ta la ELEMENTUM, trimite-ne și tu un text. Detalii AICI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *